sCool Eco

http://www.taraluiandrei.ro/ModInvolve/Promote.aspx

CAMPANIA "PLANETA ESTI TU!"

Campania “Pământul eşti tu!”

Pavel Mihaela, Adjud, Vrancea

      Viața mea se prelinge între doi pereți – răul şi binele- , între care mi se îngrămădeşte existența de milioane de ani…
      Sunt Pământul, planeta muribundă…
      Oamenii, ființele create de Dumnezeu şi cărora le-am fost primitoare gazdă, m-au stors de vlagă !
      Mă năpădesc aducerile – aminte:
      Văd oamenii peşterilor care vânau doar pentru a se hrăni sau apăra…
      Văd oameni care-mi frământă tina cu unelte rudimentare pentru a-şi hrăni comunitatea...
      Văd primele manufacturi, cu o subțire dâră de fum ieşindu-le pe coşuri – întâia agresiune asupra atmosferei mele - ...
      Văd apoi focul adus în dar de Prometeu omenirii cum se zbate în cuptoare pentru a topi metale : pentru găsirea lor mi-au fost sfârtecate măruntaiele...
      Văd mastodonți care-mi stârpesc cu nesaț codrii pentru croirea unei autostrăzi sau pentru o nouă mobilă în trend...
      Văd şi simt cum apele-mi odinioară limpezi îşi îngreunează curgerea de nămolul nepăsării industriei...
      Văd şi simt cum cerul îmi e brăzdat de păsări de oțel care micşorează distanțele pentru oameni prea grăbiți...
      Văd enorm şi simt monstruos cum brazdele ogorului se îmbibă de sânge în numele “dreptății” cerute de războaie...
      Simt zgomot, mult prea mult zgomot oriunde aş căuta puțină linişte...
      Simt cum întinderile de ape – primul leagăn al vieții – freamătă a deznădejde...
      Îmi plâng vietățile şi eu plâng odată cu ele ca într-un cor antic prevestitor de rău : le văd hăituite şi gonite din adăposturile din ce în ce mai greu de găsit, le simt aripile pâlpâind cu disperare pentru a-şi croi cale către perpetuarea speciei, le sunt alături când se sting – unele pentru totdeauna ...
      Plâng şi strig când tunele îmi invadează glia, când bombe, mine, gloanțe şi proiectile distrug pământ şi apă...
      Plâng şi strig când ce a existat milioane de ani dispare într-o fracțiune de secundă...
      Plâng şi strig când închid în gropi comune ființe umane măcelărite de viruşi creați în laboratoare secrete...
      Plâng şi strig odată cu femeile ce nu-şi mai pot urma menirea de a zămisli prunci...
      Strig odată cu micuții scheletici pe care îi roade foamea...
      Strig odată cu părinți disperați ce-şi văd copiii răpuşi fără milă de cancer...
      Am văzut !
      Am simțit !
      Am plâns !
      Am strigat ! ...Nu m-a auzit nimeni !
      Acum, mai mult ca niciodată, aş vrea ca oamenii să găsească iarba fiarelor, să audă tânguirea regnurilor... , dar ea a dispărut demult, odată cu primele atentate la viața mea, ca planetă !
      Acum urlu ca o fiară ce simte tăişul cuțitului “desăvârşind opera” glonțului...
      Urlu! Dar cred că e târziu... ( şi, deoarece Cutia Pandorei încă mai ascunde speranța, poate nu e prea târziu...)
      Mă simt murdară şi lipsită de sănătatea de odinioară şi abia acum înțeleg de ce păşiți timid pe alte astre: nici voi nu vă mai simțiți << acasă>> aici!
      Oameni, dăruiți de Dumnezeu ca singure ființe gânditoare , vă urlu:” AJUTOR !!!”
      Urlu mut pentru prea mulți dintre voi în acest Turn Babel ...încerc acelaşi gest acum – şoptit însă – către puținii ce mă pot auzi: dăruiți copiilor voştri surâsul apelor limpezi, foşnetul copacilor rămaşi fără pădure, țipătul vesel al pescăruşilor sau tăcerea lumii subacvatice!
      Va fi o faptă pentru care vă vor mulțumi pruncii nenăscuți încă!
     Mă leg cu sfânt jurământ să lupt cât mai pot, în numele acestora, dar nu mai pot de una singură: “ Fiți-mi alături!”

                                      Cu nădejde, a voastră – încă – planetă,
                                                 Pământul